EXAMEN DE DEFINITIVARE ÎN PROFESIE – 14 aprilie 2025
În data de 14 aprilie 2025, începând cu ora 1000, la sediul Ministerului Apărării Naționale (str. Izvor nr. 110, sector 5, București – intrare PC3, strada Alexandru Vitzu), Asociația Consilierilor Juridici „Fidelis Legis” organizează examenul de definitivare în profesia de consilier jurdic.
Având în vedere faptul că în bibliografie au fost introduse în mod eronat Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 263/2010, ambele abrogate, acestea nu se vor regăsi în subiectele de examen.
Pentru susținerea examenului, consilierii juridici care îndeplinesc condițiile legale trebuie să transmită Consiliului Director al asociației, în original, raportul de stagiu și cererea de admitere la examen cu cel puțin 10 zile înainte de data susținerii examenului. Documentele se vor depune la adresa la care va avea loc și susținerea examenului.
Cei care au transmis deja documentele menționate urmează să fie contactați de către membrii comisiei de examen, dacă aceste documente nu îndeplinesc condițiile de admitere la examen.
Descarcă formularele accesând link-urile de mai jos:
Persoană de contact: Nenciu Paul – Secretar general – 0723.268.617
TEMATICA PENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI ÎN VEDEREA DEFINITIVĂRII ÎN PROFESIA DE CONSILIER JURIDIC
TEMATICA PENTRU PROBA TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ
a) acte normative cu caracter general:
– Constituţia României, revizuită;
– Legea nr. 24/2000 privind privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
– Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, cu modificările și completările ulterioare.
– Hotărârea Guvernului nr. 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare;
– Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
b) acte normative ce reglementează activitatea consilierilor juridici:
– Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare;
– Statutul Asociaţiei Consilierilor Juridici „FIDELIS LEGIS”.
c) achiziţii publice şi valorificarea bunurilor:
– Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările ulterioare;
– Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
– Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările ulterioare.
d) managementul resurselor umane:
– Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;
– e) legislaţie referitoare la domeniul financiar:
– Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Drept civil:
– Codul civil
Art. 1-9; 13-16; 18-20; 25-33; 34-48; 49-55; 70-80; 82-97; 98-103; 187-210; 225-231; 244-251; 252-257; 258-289; 293-306; 339-359; 405-440; 535-566; 631-658; 858-875; 953-983; 1034-1053; 1100-1124; 1166-1261; 1270-1281; 1650-1683; 1777-1834.
g) procedură civilă:
– Codul de procedură civilă
Art. 1-22; 24-28; 29-91; 94-97; 107-121; 140-147; 148-179; 180-186; 192-233; 246-264; 309-318; 321-326; 411-515; 456-471; 483-498; 509-518.
h) Drept penal:
– Codul penal
Art. 1-40; 53-70; 107-115; 117-123; 135-145; 152-159; 160-163; 188-202; 224-237; 253-309.
i) procedură penală:
– Codul de procedură penală
Art. 1-26; 31-42; 55-58; 64-71; 77-89; 97-124; 197-210; 223-230; 233-236; 243-245; 257-271; 280-282; 295-298; 315-311; 314-318; 349-366; 408-422; 452-453.
j) Drept european şi instituţii europene
k) Elemente de organizare si funcționare a instanțelor judecătorești si parchetelor, a activității notariale si activității executorilor judecătorești
– Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, republicată;
– Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată,cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
EXAMEN DE DEFINITIVARE ÎN PROFESIE – 28 iunie 2024
În data de 28 iunie 2024, începând cu ora 1000, la Comandamentul Apărării Cibernetice (str. Drumul Taberei nr. 7-9, sector 6, București), Asociația Consilierilor Juridici „Fidelis Legis” organizează examenul de definitivare în profesia de consilier jurdic.
Pentru susținerea examenului, consilierii juridici care îndeplinesc condițiile legale trebuie să transmită Consiliului Director al asociației, în original, raportul de stagiu și cererea de admitere la examen cu cel puțin 10 zile înainte de data susținerii examenului, pe adresa sediului asociației: Asociația Consilierilor Juridici „FIDELIS LEGIS”, str. Bogota nr. 13, sector 1 București, cod postal 013642, Oficiul Poștal 68.
Cei care au transmis deja documentele menționate urmează să fie contactați de către membrii comisiei de examen, dacă aceste documente nu îndeplinesc condițiile de admitere la examen.
Descarcă formularele accesând link-urile de mai jos:
Persoană de contact: Nenciu Paul – Secretar general – 0723.268.617
TEMATICA PENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI ÎN VEDEREA DEFINITIVĂRII ÎN PROFESIA DE CONSILIER JURIDIC
TEMATICA PENTRU PROBA TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ
a) acte normative cu caracter general:
– Constituţia României, revizuită;
– Legea nr. 24/2000 privind privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
– Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, cu modificările și completările ulterioare.
– Hotărârea Guvernului nr. 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare;
– Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
b) acte normative ce reglementează activitatea consilierilor juridici:
– Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare;
– Statutul Asociaţiei Consilierilor Juridici „FIDELIS LEGIS”.
c) achiziţii publice şi valorificarea bunurilor:
– Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările ulterioare;
– Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
– Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările ulterioare.
d) managementul resurselor umane:
– Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;
– e) legislaţie referitoare la domeniul financiar:
– Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Drept civil:
– Codul civil
Art. 1-9; 13-16; 18-20; 25-33; 34-48; 49-55; 70-80; 82-97; 98-103; 187-210; 225-231; 244-251; 252-257; 258-289; 293-306; 339-359; 405-440; 535-566; 631-658; 858-875; 953-983; 1034-1053; 1100-1124; 1166-1261; 1270-1281; 1650-1683; 1777-1834.
g) procedură civilă:
– Codul de procedură civilă
Art. 1-22; 24-28; 29-91; 94-97; 107-121; 140-147; 148-179; 180-186; 192-233; 246-264; 309-318; 321-326; 411-515; 456-471; 483-498; 509-518.
h) Drept penal:
– Codul penal
Art. 1-40; 53-70; 107-115; 117-123; 135-145; 152-159; 160-163; 188-202; 224-237; 253-309.
i) procedură penală:
– Codul de procedură penală
Art. 1-26; 31-42; 55-58; 64-71; 77-89; 97-124; 197-210; 223-230; 233-236; 243-245; 257-271; 280-282; 295-298; 315-311; 314-318; 349-366; 408-422; 452-453.
j) Drept european şi instituţii europene
k) Elemente de organizare si funcționare a instanțelor judecătorești si parchetelor, a activității notariale si activității executorilor judecătorești
– Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, republicată;
– Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată,cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
EXAMEN DE DEFINITIVARE ÎN PROFESIE – 14 aprilie 2025
În data de 14 aprilie 2025, începând cu ora 1000, la sediul Ministerului Apărării Naționale (str. Izvor nr. 110, sector 5, București), Asociația Consilierilor Juridici „Fidelis Legis” organizează examenul de definitivare în profesia de consilier jurdic.